Prezentare

Şcoala de Origami MINARDO din cadrul Şcolii Copiilor s-a înfiinţat sub patronajul firmei MINARDO care are o prestigioasă activitate în domeniul managementului.

Scopul nostru este să contribuim la Formarea Oamenilor Responsabili prin Motivare, Atitudine, Resurse, pentru Excelenţă.

Cuvântul origami este de origine japoneză si este format din „ori” care înseamnă a îndoi, a plia şi „kami” hârtie, deci “hârtie îndoită” sau arta de îndoi, plia, hârtia.

Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită orikata.

Beneficiile participării la Şcoala de Origami MINARDO din cadrul Şcolii Copiilor:

  • Plierea hârtiei nu este doar lucru manual, ci necesită şi un aport considerabil din partea creierului.
  • Origami dezvoltă armonios cele mai diferite calităţi ale copiilor:  

creativitatea şi simţul artistic,

acurateţea şi răbdarea,

memoria şi atenţia,

acţionează benefic asupra motricii mâinilor,

dezvoltă capacităţile intelectuale, fiind un aport considerabil în activitatea copilului la şcoală.

  • Prin intermediul jocului cu hârtia, cunoştinţele copiilor despre lumea înconjurătoare se îmbogăţesc, copilul obţinând ceva practic dintr-o bucăţică de hârtie, astfel devenind pentru câteva clipe un Creator. 
  • Programul de cursuri este construit pe trei grade de dificultate, astfel că indiferent de stadiul de cunoştinţe şi îndemânare, oricine poate învăţa ceva nou
  • Încurajăm participarea la cursuri a copiilor însoţiţi de părinţi, astfel consolidând unitatea familiei, părinţii putând oferi un exemplu de aplicare a calităţilor origamistului, lucrând împreună părinţi şi copii:

Răbdarea

Atenţia,

Perseverenţa,

Creativitatea.